Vasile Ioana – Cursuri germana
Acum 14 ani, copil fiind am plecat împreuna cu familia mea într-un oraș la 90 km de Hamburg, numit Kiel, din Germania. Am început școala acolo și am observat cât de greu îmi este daca nu știu germana.
Ce am înțeles
Chiar dacă iubesc Germania și tot ce are de-aface cu ea, m-am mutat înapoi în Romania și am observat că profesorii de limba germana din Romania lucrează total diferit față de cum am învățat eu germana la timpul respectiv. Totodată am observat că aceștia vorbesc diferit față de mine atunci când comunicam cu ei.
Am observat și faptul că romanii din Germania se confruntă cu probleme de timp și de înțelegere la cursurile din orașele lor la care merg să învețe germana. Toate aceste observații m-au făcut să iau atitudine și să îmi creez propriile mele cursuri de limba germană, care să funcționeze după cum am învațat eu, după un sistem structurat cat se poate de simplu și eficient, dar să fie și accesibile mereu , după cum cursanții mei au timp pentru ca eu înregistrez fiecare ședință.
Vreau și pe tine să te ajut să treci peste anumite bariere cu care te confrunți în momentul acesta și să te învăț cum să treci ușor și peste cele care vor urma.